marți, 19 august 2014

De ce nu circul cu bicicleta pe trotuar

Există o serie de motive, iar cu excepţia domniţelor care ies cu bicicletele pentru a-şi etala ţinutele şi coşurile cu flori şi a copiilor, cred că toţi cei care merg pe bicicletă sunt de acord cu următoarele:

1. Nu sunt pieton! Dacă aş fi, nu aş merge pe bicicletă, ci, lângă ea.
2. Pietonii nu sunt atât de inofensivi pe cât par! De fapt, sunt mult mai periculoşi decât şoferii, fiindcă au un spaţiu mult mai restrâns în care să fie total imprevizibili.
3. Dacă există pistă de biciclişti, cel puţin!, repet, CEL PUŢIN un pieton este pe ea (de obicei sunt toţi) şi nu se va clinti de acolo pentru a te lăsa să treci.
4. Avem borduri! Şi dacă v-aţi întrebat vreodată de ce au fost schimbate aşa des şi mereu tot înălţate, ei bine, probabil şi la cererea producătorilor de biciclete de aventură, fiindcă e cu adevărat aventuros să treci stada fiind pe bicicletă, dincolo de faptul că este interzis, din câte ştiu eu.
5. La coborârea de pe trotuar, dacă ai curajul să te arunci în cap de pe bordură, va trebui să sari eventual şi peste maşina bizonului care a lipit-o fix de spaţiul destinat coborârii la trecere.

Şi lista poate continua, dar într-o altă zi sau de alţii.

Ce? N-ai loc? Vaco!

Da, dacă aţi auzit azi pe cineva zbierând asta, eu eram. Şi da, blonda (a se citi proasta), conducea un Mercedes. Şi nu, nu era un Vito. Cu toate acestea, nu m-am putut abţine, pentru că...

Azi circulam frumos, pe un drum cu sens unic, cu trei benzi! Dintre care una, ca întotdeauna, ocupată de un cârd de maşini, staţionând. Mergeam pe călut cam la 30 de cm de bordură, când mă claxonează cineva venind în viteză. N-am avut timp să mă întreb dacă voia să mă duc în Bahlui (apă autohtonă, frumos mirositoare), că mi-a şi răspuns strălucitul cap blond care a răsărit pe geamul maşinii:
- Dă-te mai lângă bordură!
După ce am urlat aiurea, am aşteptat să oprească, dorind să-i spun ca data viitoare să claxoneze şi maşinile care staţionează neregulamentar, ca să se dea la o parte să-i facă ei loc.
Da, şoferi din adorabila Românie, cu plete blonde şi maşină de la mămuca şi tătucu.

luni, 18 august 2014

Săru' mâna, biciclisto!

Ca aproape în fiecare zi, mi-am luat călusu şi am pornit spre lucru.
La un moment dat, la un semafor, în spatele meu un alt biciclist se aşează aşteptâd verdele. Nu durează mult. Pornim. După ce trecem de intersecţia respectivă, biciclistul, cu pereche de căşti albe în urechi şi ochelari de soare, tinerel şi simpăticuţ, trece pe lângă mine şi spune zâmbind, plin de veselie:
- Săru' mâna.
Ei asta-i!, zic în sinea mea. Zău aşa!
Deci, nu! Nu! Nu! Nu! Aşa ceva, nu!
Unde-i lumea care mă înjură sau se ia de mine?! Orice, dar "săru' mâna"?, serios?

duminică, 17 august 2014

joi, 14 august 2014

Prietenie

Calitatea unei prietenii, nu constă în calitatea oamenilor care o formează.


M-am gândit mult timp la doi oameni pe care îi cunosc şi despre care ştiu că sunt prieteni.
M-am gândit tot întrebându-mă, ce leagă aceşti doi oameni atât de diferiţi? Îmi răspundeam singură că e suficient că unul este prieten şi oferă prietenie prin natura sa.
Recent am avut o discuţie cu acesta, cumva voalat m-a întrebat ce părere am despre prietenul său. 
I-am răspuns că în anumite privinţe avem păreri contradictorii şi nu ne putem înţelege, eu şi prietenul său, dar că înţeleg totuşi prietenia lor. Poate trebuia să îi spun şi de ce o înţeleg. 
Poate...

Ce fel de biciclistă sunt

Nu sunt nicidecum o mare biciclistă. Am învăţat să merg pe bicicletă pe la 8 ani. Ţin minte că tata a renunţat să încerce să mă mai înveţe, într-o zi, după ce l-am scos din sărite cu teama mea de a merge nesusţinută pe frumosul pegas verde pe care îl primisem cadou de Moş Crăciun încă din vremea grădiniţei. Cu toate astea eu nu am renunţat. Şi am început să merg singură doar la deal. Coboram bicicleta de căpăstru şi urcam la deal în şa. Şi din nou, şi din nou, până mi-am făcut curaj să mă dau o tură şi la vale. De atunci, Pegasul verde, a rămas calul meu de suflet. Am mers pe pegas până nu s-a mai putut, adică prin liceu, iar atunci mi-am cumpărat, ce altceva decât, desigur, Mountain Bike. Ca să nu mai lungim prea mult povestea, n-am progresat de atunci în nici un fel, acelaşi tip de bicicletă îl am. Şi ca să se înţeleagă mai bine că nu sunt o grozavă, ei bine, de câţi ani o am, încă nu m-am străduit să o fac să funcţioneze, ci o folosesc cam tot ca pe verdele Pegas. Cu chiu, cu vai, am reuşit să mă adaptez la sistemul de frânare, dar oricând aş putea reveni la frâna de picior. Pe undeva, înţeleg eu cum e cu manetele alea, de poţi să treci de la un tip de viteză la altul, schimbând foaia şi pinionul. Pfiu, ce de cuvinte despre bicicletă ştiu! Deci, nah, cam asta e tot ce ştiu despre bicicletă, iar imediat voi căuta să aflu, să înţeleg şi chiar să reţin!, cum se folosesc corect vitezele. Deocamdată, recunosc, când sunt pe drum, fără vreo logică, învârt şi eu manetele până simt bicicleta cum îmi convine mie la picior. Nu îmi place pedalatul lejer, deşi ştiu că este cel mai sănătos pentru articulaţii, aşa că îmi caut mereu o viteză care să mă pună să muncesc cât mai mult. 
Cam atât pentru azi, ca să nu plictisesc lumea prea tare din prima zi. Ideea e următoarea. Azi mi-am făcut cont de Strava şi am de gând să-mi îmbunătăţesc condiţia fizică, bicicleta şi performanţele de pedalat, adică mai ales cunoştinţele despre cal, doar pentru a încuraja şi alte dudui sau domniţe să facă acelaşi lucru, pentru că, anul acesta este primul an din viaţa mea în care nu am fost înjurată, fluierată, claxonată, etc. fiind pe biclă. Ceea ce e un mare progres pentru societatea noastră civilă! Mă înclin!
Eu şi călutu'